← Înapoi la Tinuta Transport

Ștergerea contului

Îți poți șterge singur contul, fără să ne suni și fără să instalezi nimic. Mai jos scrie exact cum se face și ce se întâmplă cu datele tale după.

Din contul tău, în două minute

  1. Intră în cont pe tinuta.ro sau în aplicația CarpaBus.
  2. Deschide Setări.
  3. Derulează la secțiunea Șterge contul.
  4. Confirmă cu parola ta. Îți cerem parola tocmai pentru ca nimeni altcineva să nu-ți poată șterge contul.

Ce se șterge

  • Numele, numărul de telefon și adresa de email
  • Numele de utilizator, înlocuit cu un identificator anonim
  • Parola și orice cod de verificare sau de resetare

Ștergerea este ireversibilă. Nu putem recupera contul după aceea, nici la cerere.

Ce se păstrează și de ce

Călătoriile deja efectuate rămân în evidența transportatorului ca înregistrări financiare anonimizate — fără nume, fără telefon, fără legătură cu tine. Legislația fiscală obligă transportatorul să păstreze evidența sumelor încasate, iar GDPR recunoaște expres această situație la art. 17 alin. (3) lit. (b): dreptul la ștergere nu se aplică atunci când prelucrarea este necesară pentru respectarea unei obligații legale.

Rezervările viitoare

Rezervările viitoare neplătite se anulează automat, iar locurile se eliberează pentru alți pasageri.

Dacă ai o călătorie viitoare deja plătită, ștergerea contului este oprită. Anulează întâi rezervarea din Biletele mele, ca restituirea banilor să se facă explicit și să rămână urmă. Abia apoi poți șterge contul.

Coletele în curs

Dacă ai un colet care nu a fost încă livrat, ștergerea contului este oprită — există un destinatar care îl așteaptă, iar transportatorul are nevoie de un expeditor pe care să-l contacteze dacă apare o problemă. Așteaptă livrarea sau anulează expedierea, apoi șterge contul.

Dacă nu mai ai acces la cont

Scrie-ne la [email protected] de pe adresa de email asociată contului, sau sună la 0725 973 999. Verificăm identitatea și rezolvăm cererea în cel mult 30 de zile, conform GDPR.

Alte drepturi

Pe lângă ștergere, ai dreptul de acces la datele tale, de rectificare, de restricționare, de portabilitate și de opoziție. Detaliile complete sunt în Politica de confidențialitate.